Taina intruparii

     Adevărata istorie a Crăciunului

 

     Naşterea Domnului Iisus Christos este unul dintre evenimentele marcante ale istoriei omenirii. Celebrată de Crăciun, de unii cu emoţie, de alţii cu indiferenţă, de cele mai multe ori sărbătoarea pierde din vedere Personajul principal. Semnificaţiile religioase rămân în umbră, în timp ce dimensiunile comerciale sunt urmărite cu orice preţ.

     Un sondaj realizat în România, în decembrie 2008, pe un eşantion de 400 de respondenţi din mediul urban, evidenţia faptul că prea puţini oameni asociază direct Crăciunul cu naşterea Fiului lui Dumnezeu. La întrebarea: „Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiţi la Crăciun?”, 24% dintre respondenţi au menţionat bradul sau mirosul de brad, 15,6% au amintit familia sau armonia din familie, în timp ce un procent nesemnificativ, de numai 2%, s-au referit la naşterea Domnului Iisus Christos. S-a constatat totuşi că, în momentul în care aspectul religios al sărbătorii a fost indus printr-o întrebare secundară, 76,1% dintre respondenţi şi-au amintit de semnificaţia religioasă a Crăciunului.

     Crăciunul rămâne o sărbătoare importantă pentru români, însă concluzia sondajului[1] a fost că românii nu mai consideră această sărbătoare drept una religioasă.

     De ce 25 decembrie?

     Crăciunul este celebrat anual în data de 25 decembrie. Este acceptat însă faptul că nu se cunoaşte data exactă a naşterii lui Iisus. Evangheliştii Noului Testament au relatat despre naşterea Mântuitorului fără a menţiona o dată anume, iar Biserica primului secol creştin nu a sărbătorit naşterea Domnului. Începând cu secolul al II-lea d.Ch., scriitorii creştini au vorbit despre data probabilă a naşterii lui Iisus, fără a o considera sărbătoare. Părerile au fost însă împărţite, unii optând pentru data de 20 mai, alţii pentru 29 martie (prin corelaţie cu Paştele iudeilor) sau 29 septembrie (prin asociere cu vechea Sărbătoare a Corturilor). La începutul secolului al II-lea d.Ch., episcopul Telesphorus, conducător al Bisericii din Apus, ar fi susţinut că serviciul bisericesc pentru celebrarea naşterii lui Iisus ar trebui să aibă loc în luna decembrie. Nu există însă dovezi convingătoare în această privinţă[2] . În primele trei secole ale istoriei bisericii, creştinii au celebrat naşterea Mântuitorului în diverse zile ale anului.

     Împăratul roman Aurelian (214-275 d.Ch.) proclama, în 274, data de 25 decembrie drept “Dies Natalis Solis Invicti” (ziua de naştere a Soarelui neînvins). Festivalul era dedicat soarelui invincibil,fiind promovat în tot imperiul[3] . Apoi, în anul 320 d.Ch., Papa Iulius, episcop al Romei (337-352), a făcut primul pas spre oficializarea sărbătoririi naşterii Domnului în data de 25 decembrie. Odată cu creştinarea împăratului Constantin şi proclamarea creştinismului ca religie oficială, a început un proces de asimilare a vechilor credinţe păgâne, multe sărbători fiind absorbite în creştinism. Sărbătorile de iarnă, care se întind pe două săptămâni (24 decembrie-6 ianuarie), s-au suprapus cu sărbătorile antice prin care era onorată întoarcerea Soarelui la solstiţiul de iarnă, Saturnaliile romane (17-23 decembrie) şi cu sărbătoarea zeului Mithra (25 decembrie). Saturnalia era un festival al secerişului, a cărui dată varia în fiecare an, între 17 şi 23 decembrie, fiind o ocazie pentru desfrâu şi petreceri în exces.

    Treptat, data de 25 decembrie a devenit o sărbătoare de referinţă. Împăratul francilor, Carol cel Mare (742-814 d.Ch.), a fost încoronat de către Papa Leon al III-lea ca Imperator Augustus al Sfântului Imperiu Roman chiar pe 25 decembrie 800 d.Ch. Împăraţi şi personalităţi influente din diferite epoci ale erei creştine aveau să confirme existenţa unei sărbători dedicate naşterii Mântuitorului. Au existat şi cazuri în care sărbătoarea Crăciunului a fost interzisă. De pildă, Oliver Cromwell a interzis în Anglia sărbătoarea naşterii lui Iisus prin aşa-numitele „Legi Albastre”, între 1647-1660. El s-a opus tradiţiilor care însoţeau Crăciunul şi le-a considerat imorale. În anul 1660 a fost înlăturat de la putere şi legea care interzicea sărbătorirea Crăciunului a fost abolită. De asemenea, în timpul mişcărilor de trezire religioasă au existat creştini care s-au opus acestei sărbători. Puritanii secolului al XVI-lea, care promovau reforma Bisericii Anglicane în conformitate cu principiul „Sola Scriptura”, au fost împotriva zilelor sfinţilor, a dezlegării clericale de păcate, a naşilor la botez şi a sărbătorii Crăciunului. Au continuat să promoveze aceste convingeri şi în Lumea Nouă, unde au emigrat.

     Nu există argumente pentru asocierea naşterii lui Iisus cu data de 25 decembrie. De fapt, se poate constata o legătură mai strânsă cu sărbătorile romanilor, care aveau loc în perioada de iarnă a anului. Este bine, totuşi, că lumea creştină doreşte să aibă în fiecare an o zi în care să redescopere semnificaţiile întrupării Fiului lui Dumnezeu.

     Adevărul despre Moş Crăciun

     O legendă străveche spune că în timp ce-şi căutau găzduire la Betleem, Iosif şi Maria ar fi ajuns la uşa unui hangiu hapsân numit Crăciun. Rău din fire şi lipsit de orice sentimente, Crăciun ar fi refuzat să-i primească pe cei doi soţi care păreau atât de amărâţi şi săraci. Soţia lui însă, fiind un suflet generos, i-a găzduit în grajdul animalelor fără ştiinţa soţului. Aflând ulterior de fapta soţiei, Crăciun s-a mâniat teribil şi i-a tăiat mâinile ca pedeapsă. Fecioara a săvârşit însă o minune, lipindu-i Crăciuniţei mâinile la loc. Minunea a avut darul de a determina o schimbare profundă în caracterul lui Crăciun, acesta devenind un om bun.

      Tradiţia istorică şi religioasă a lui Santa Claus (Moş Crăciun) este legată în general de un episcop din Asia Mică, Sfântul Nicolae de Mira, care l-a începutul secolul al IV-lea s-a remarcat prin fapte pline de generozitate. A murit pe 6 decembrie 345 d.Ch., dată care avea să devină sărbătoarea de Sfântul Nicolae, după ce a fost sanctificat în Biserica Romano-Catolică. “Evoluţia de la Sfântul Nicolae la Santa Claus implică integrarea mai multor tradiţii.”[4] În tradiţia ţărilor nordice se întâlnesc legende care descriu mici creaturi numite Nisse sau Julenisse, îmbrăcate în roşu şi cu barbă albă, despre care se credea că aduc daruri după cina de Crăciun. La germani, Winterman este personajul legendar care coboară din munţi ca să vestească sosirea iernii. În Olanda, personajul numit Sinterklass colindă ţara pentru a pune mâncare în cizmulițele copiilor ascultători sau o nuia de mesteacăn pentru cei care au fost neascultători. Când emigranţii olandezi au întemeiat în Lumea Nouă colonia New Amsterdam, copiii lor se bucurau de vizita Sfântului Nicolae. Mai târziu, sub autoritatea Angliei, colonia a devenit New York şi majoritatea formată din englezi prezbiterieni, nedorind să păstreze un obicei catolic, au transferat vizita misteriosului Santa Claus pe data de 25 decembrie şi au schimbat imaginea personajului.

     Scriitori ca Charles Dickens, în “Colind de Crăciun” (1843), şi Washington Irving, în “Cum se ţine Crăciunul în Bracebridge Hall” (1822), au popularizat sărbătoarea. Cam în aceeaşi perioadă, Clement Clark Moore (1779-1863), poet şi profesor de teologie, publica un poem intitulat “Vizita Sfântului Nicolae”, în care povestea istoria unui bătrân spiriduş, vesel şi jucăuş, care zbura într-o sanie în miniatură, trasă de opt reni la fel de mici. În anul 1860, ilustratorul şi caricaturistul american Thomas Nast (1840-1903), inspirându-se din povestirile europene despre Sfântul Nicolae, îi dăruia acestuia un chip, creându-l pe cel care avea să devină atât de celebru sub numele de Santa Claus (Moş Crăciun). Santa Claus era îmbrăcat într-o tunică roşie, îmblănită, purta o centură lată de piele şi avea o barbă albă şi stufoasă. Norman Rockwell l-a pictat pe Santa Claus pentru publicaţia Saturday Evening Post, în anul 1931. Imaginea cea mai răspândită astăzi este cea realizată de către Haddon Sundblom, în acelaşi an, în contextul unei promoţii susţinute de compania Coca-Cola. Moş Crăciun a ajuns să fie asociat tot mai mult cu sărbătoarea religioasă a naşterii Domnului, fiind un personaj extrem de agreat. Cadourile lui Moş Crăciun au distras atenţia de la Cadoul pe care Dumnezeu l-a oferit omenirii în persoana Fiului Său.

 


[1] www.e-sondaj.ro

[2] W. F. Dawson, Christmas: Its origin and associations, Londra, 1902, p. 15
[3] Titlul Sol Invictus a fost atribuit mai multor zeităţi solare, de la Elah-Gabal, zeul sirian al Soarelui, până la Mithras, „Soarele nebiruit” din mitologia persană, numele comun fiind introdus pentru a încuraja închinarea comună înaintea acestor divinităţi păgâne.

[4] James A. Fowler, Christmas. Its History and Meaning, California, C.I.Y. Publishing, 2006, p. 75

You can leave a response, or trackback from your own site.